Calificarea României în optimile de finală ale EURO ar putea răsturna situația în cazul transferului lui Ianis Hagi de la Rangers.
Fiul „Regelui” a obținut penalty-ul, transformat de Răzvan Marin, prin care „tricolorii” au obținut calificarea în fazele eliminatorii ale turneului final.
După partida cu Slovacia, încheiată la egalitate, 1-1, prin care „tricolorii” au obținut calificarea în fazele eliminatorii ale Campionatului European 2024, atenția scoțienilor s-a îndreptat asupra lui Ianis Hagi, jucătorul celor de la Rangers. Philippe Clement, tehnicianul formației de pe Ibrox ar dori să se despartă de mijlocașul român, însă presa din Regatul Unit atrage atenția asupra evoluțiilor lui Ianis Hagi.
„Fanii lui Rangers imploră revenirea starului uitat, în timp ce acesta îi trimite un memento lui Philippe Clement, câștigând o lovitură de penalty crucială la EURO”, se arată în publicația thescottishsun.co.uk.
Pe lângă presa scoțiană, și fanii celor de la Rangers au fost uluiți de prestația lui Ianis Hagi și îl vor înapoi la formația de pe Ibrox. Acesta a fost denumit de internauți drept „prințul român”.
Ianis Hagi a avut un discurs războinic, la sfârșitul meciului decisiv în care „tricolorii” au obținut calificarea în fazele eliminatorii ale Campionatului European din Germania. Mijlocașul a subliniat că performanța câștigării Grupei E de la turneul final a fost doar începutul a ceea ce doresc să realizeze elevii lui Edi Iordănescu la EURO 2024.
Fiul „Regelui” a subliniat că starea de spirit din vestiarul naționalei este una foarte bună, iar gândul lor este mereu îndreptat spre victorie. Acesta a garantat că fiecare jucător din lot va oferi cele mai bune evoluții posibile pentru naționala României.
„Ne-am îndeplinit primul obiectiv, am ieşit din grupe, am câştigat grupa, aveam şi obiectivul să scoatem lumea în stradă, să-i facem mândri şi cred că am reuşit. Al doilea obiectiv este să terminăm turneul cât mai târziu. Nu avem frică de nimeni, suntem echilibraţi, avem entuziasm şi calitate.
Antrenorii şi mentrorii noştri ne ştiu caracteristicele şi mentalitatea, suntem învingători, mereu încercăm să mergem la victorie. Am ridicat ştacheta, dar e greu să o menţinem. Vom da sută la sută pentru naţională, vom muri pentru acest tricou”, a declarat Ianis Hagi, la PRO TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER